Cartea cu aripi
Cartea cu aripi /Alina Csatlos
Lansare de carte şi vernisaj: luni, 29 mai, ora 19:00
Expoziţie 29 mai – 6 iunie
Galeria Galateca
Galateca vă invită luni, 29 mai, ora 19:00, la un dublu eveniment, lansarea romanului “Cartea cu Aripi”, a scriitoarei Alina Csatlos şi vernisajul lucrărilor inspirate de acesta. Timp de o săptămână vizitatorii vor putea cunoaşte lumea personajului principal L.A şi admira “imaginile – poveşti” Soarele, Luna, Pomul Vieţii, Roza Vânturilor, Fluturele Monarh, Omul, Corabia, Peştele Soare, Iubirea în viziunea sensibilă a autoarei.
“Deopotrivă demers de psihanaliză culturală şi proză de ficţiune de cea mai bună calitate”, romanul, primul dintr-o serie, este “povestea devenirii. A unei veniri în devenire.A viitorului restituit cu dragoste trecutului pentru a verticaliza orizontalizarea unei lumi care, de multe ori a uitat de ea. E o restituire, un fir de argint pe care L.A., personajul Aripilor îl întinde, atât cât poate, de Înalt. Întâlnirile lui, sunt întâlniri de viaţă, interlocutorii lui, fie ei, Micul Prinţ, Jean Raspail, Petru, Anton, Gingis Han, Attila, Dumnezeu, Tesla, Faraonul fară Chip, Iisus, Alakalufii, Acvilele din Altai, Zaiţ….aduc aminte Omenirii de existenţa veşniciei şi nu a timpului. E o carte a bunatăţii, a înţelegerii, a vieţii, a aplecării, a înălţării, a bucuriei de-a dărui din dragostea primită.” aşa cum mărturiseşte autoarea.
“Cartea scrisă de Alina Csatlos, pentru că are aripi, reuşeşte o revoluţie de palat la curtea celui mai temut tiran al omului: Timpul. (…). Pentru a nu a aluneca în oniric discursul îşi ia mereu reperele concretului şi ale geografiei şi ţesătura lui este susţinută de magia întrepătrunderilor, a coincidenţelor providenţiale, devenind pe cît de real pe atît de neverosimil.Poate cupola realismului magic este una conceptual acoperitoare pentru această desfăşurare.” (….) Această carte, în planarea ei peste lumi şi prin ele, ca o corabie care pluteşte cînd pe nori cînd pe mări, ne face mai atenţi la noi înşine şi la viaţa noastră interioară ducînd cu ea comorile înţelepciunii umane într-o sinteză sui-genneris.(…) spune Alexandru Uiuiu, redactorul cărţii.
Expoziţia rămâne deschisă la Galateca în perioada 29 mai – 6 iunie. Intrare liberă.