George, primul banking inteligent susține platforma de artă contemporană #Contactless Art Wall

Ajunsă în a treia săptămână, #Contactless Art Wall, platforma on-line de susținere a artei contemporane, a reușit să atragă interesul atât al publicului iubitor de artă și publicului larg, al artiștilor, cât și al susținătorilor acestor tip de proiecte.  Astfel George, primul banking inteligent s-a alăturat ca partener al acestui proiect cultural inovator.

“Ne bucurăm să avem alături de noi parteneri puternici alături de care putem dezolta sustenabil platforma on-line, și pentru că interesul pentru proiect a fost unul semnificativ am decis prelungirea termenului de finalizare a acestei cea de a doua părți pe 7 iunie. Astfel, am introdus o nouă secțiunea, cea de Artiști invitați, și împreună cu partenera nostră, Anca Boeriu, am selecționat 15 artiști vizuali recunoscuți național și internațional, ce vor fi prezentați în 3 calupuri, primul începând vineri, 8 mai.”, spune Andreea Sandu, inițiator și coordonator al galeriei Galateca.

Primii artiști invitați sunt: Christian Paraschiv, Magdalena Pelmuș, Alec Vianu, Elena Scutaru și Sergiu Chihaia, care va și susține sâmbătă, 9 mai, un alt fel de artist talk, împreună cu studenții săi de la secția Modă, din cadrul UNArte București.

Aceștia continuă seria de prezentări de artist on-line, din fiecare sâmbătă, la ora 18:00, ce pornesc de la o temă actuală, arta în carantină. Primele trei au fost susținute de generația mai tânără, sculptorul   Daniel Rădulescu, Bogdan Cazacincu si Miruna Gheordunescu. Ele pot fi accesate pe canalul youtube  Galeria Galateca, pe facebookul galeriei și @galateca.

Proiect inițiat și organizat de galeria Galateca

Co-organizator: Asociația culturală Neo Art România

Proiect susținut de George – primul banking inteligent

In parteneriat cu Centrul Cultural Expo Arte, Dinu, Urse si Asociații, Asociatia Love Art, AQUA Carpatica

Parteneri media Biz, modernism.ro, agentiadecarte.ro, Radio Romania Cultural

#contactless, #stamcasa, #galerievirtuala, #art,  #separatdarimpreuna, #doaronline, #artonline #expoarte #aquacarpatica #galateca #galatecagallery #neoart #neoartromania #artaincarantina #niciozifaraarta

  

Comments

No comments yet

Add a comment