Fluxuri si lumini in alb-negru. Ganduri, carari si locuri in spatiul scenic

06.04.2017

COVER facebook

Galeria Galateca, vă aşteaptă joi, 6 aprilie, ora 19:00 să intraţi în lumea de poveste a arhitectului şi scenografului Octavian Neculai, în care jocul se poartă între şi cu oameni mari.

Astfel în ‘FLUXURI ȘI LUMINI ÎN ALB-NEGRU. Gânduri, cărări și locuri în spațiul scenic’ spaţiul simplu este similar camerei copiilor, adunând colecţii de „jucării” scenice, costume, aducând umbre şi lumini care caracterizează lumea în transformare a teatrului, atmosfere de poveste.

Expoziţia interactivă FLUXURI ȘI LUMINI ÎN ALB-NEGRU. Gânduri, cărări și locuri în spațiul scenic” este deschisă în perioada 6 aprilie – 6 mai, pe toată perioada având loc workshopuri şi conferinţe susţinute de personalităţi din lumea teatrului, dar şi cea a arhitecturii, manifestări ce se adresează atât publicului larg, cât şi specialiştilor.

“Eu cred cã scenograful trebuie sã viseze uriaş şi fãrã limite. De la proiecţia şi volumele elementelor scenografice, de la vastitatea şi diversitatea spaţialitãţilor pânã la invadarea şi folosirea spaţiilor anexe scenei şi transformarea lor în spaţii artistice, trebuie sã viseze spatialitãţi imense şi superb ireale, trebuie sã inventeze forme ale unor lumi ale minţii, forme şi mişcãri incã necunoscute ale spaţiilor ideale, trebuie sã viseze detalii superbe.Visele nu trebuie sã cunoascã limite sau sã fie constrânse de tradiţia mijloacelor scenice, a viziunilor spaţiale convenţionale”, mãrturiseşte Octavian Neculai