IA esti TU!

Ioana CordnuneanuIA Iuliei Gorneanu, director Galateca
La Blouse Roumaine a daruit IA cu aripi iar zborul Maiastrei a pornit anul trecut din Galeria Galateca. Dintre zecile de ii pe care le port si care ma poarta printr-o nedeslusire de semne si simboluri, am ales ia devenita celebra gratie campaniei sustinuta de Andreea Tanasescu, fondator al comunitatii social media La blouse roumaine, cea care a generat celebrarea Zilei Universale a IEI pe 24 iunie, de Sanziene, atunci cand cerurile se deschid.
Asadar, 70.000 vizualizari, si peste 7000 de like-uri & share-uri pentru un petic de campie olteneasca cusut pe aripi de ie.

Corina BedreagaIA Corinei Bedreaga, PR Biblioteca Judeteana Antim Ivireanul Valcea
Prima IE cusuta de bunica mea din partea mamei, Leana lu’ Onica Voicu, din Sat Mrenesti, Comuna Creteni, Judetul Valcea, pe cand era doar un copil. In vremea adolescentei mele, atunci cand cautarile sunt de orice fel, am gasit-o asezata timid intr-un „gardilop” (asa ii zice bunica sifonierului) ticsit cu lucruri frumoase si vechi. De aici a pornit pasiunea mea pentru aceste lucruri, dar si dorinta de a le strange si nu numai.
Cusatura este una simpla, raurile sunt transpuse in coloane din cruciulite („muste”) cu arnici rosu, pe panza de bumbac. Se vede ca strabunica Dumitra (Mama Mitra) a fost un sfetnic bun. Am inceput aceasta calatorie cu sapte ii, sapte povesti, o cifra cu un indemn ascuns. Si ea continua si astazi, mult mai hotarat!

Ioana CordnuneanuIA si designul… Arh. Ioana Corduneanu, fondator Semne Cusute.
Mi-a spus cineva, odata, ca: “din toate personajele de poveste, tu esti ca „fata mosului’”. Da, fata care nu se teme sa se murdareasca curatand fantana si cuptorul. Cea care nu se teme sa hraneasca lighioanele. Si care, in final, alege lada de zestre cea mai mica si mai ponosita. Asa imi aleg si iile. Vechi, rupte, ponosite – nu splendoare caut la ele. Eu caut sa invat ceva nou. Fiecare ie a mea este o lectie: de pragmatism, de eficienta, de optimizare, de design, de croiala. Totusi, trebuie sa invatam macar prima lectie si despre FAST. Iar aceasta ie de Arges, puternica, tare, este pentru acele momente in care trebuie sa ne falim. Argesul, Curtea de Arges, ramane, pentru totdeauna, capitala de legenda.
Pe Arges in jos, pe un mal frumos… Domnitorul si arhitectul care au vrut sa fie mai presus. Asa ca pe ea am imbracat-o atunci cand m-am dus la primul eveniment organizat de echipa DESIGNIST. Draga ie, i-am zis, hai sa-ti fac cunostinta cu designul romanesc de azi si de maine. Am copt o tava de poale’n brau, am imbracat ia si fota visinie, tesuta in 4 ite si innobilata cu fir – si m-am dus sa impresionez, sa incurajez si sa-i indulcesc pe tinerii designeri romani. A fost o seara de pomina, inainte de Craciunul lui 2012.

Mihaela CretescuIA Mihaelei Cretescu, designer
Este IA bunicii mele, Ana Taroi, care s-a nascut si a trait in Mehedinti. A fost cusuta de ea in anii 40. A reintrat in posesia ei, recuperand-o de la strabunicii mei, dupa ce s-a intors din Baragan, unde a fost deportata imediat dupa 1950, pentru o perioada de 5 ani, impreuna cu bunicul si mama mea, pentru ca refuzasera colectivizarea.
In momentul de fata nu ma impac prea bine cu ideea de a purta ie, imbracand-o foarte rar, spunandu-mi ca este departe de stilul care ma reprezinta ca vestimentatie. Dar poate motivul cel adevarat este ca nu am mai fost de mult timp Acasa, acolo unde am crescut, unde se cosea si se tesea mult, cu rabdare si in tacere, si unde nu mai locuieste nimeni. Ca dezradacinata, imi pare o impietate sa o port doar pentru ca se poarta, ci nu pentru ca imi simt radacinile cu mine.

Gianina CorondanIA Gianinei Corondan
Am rugat-o pe Gianina Corondan sa ne imprumute una dintre iile ei pentru ca ea a fost prima fata pe care am vazut-o purtand, mandra si stralucitoare, un element vestimentar taranesc la o petrecere mondena. Se intampla in urma cu vreo 10 ani si era o zadie veche din Maramuresul Voievodal integrata halucinant, creativ si seducator in cea mai avangardisa tinuta imaginata. De atunci, am urmarit aparitiile publice ale Gianinei, am zarit-o de nenumarate ori ii ie, am vazut-o de tot de atatea ori plecand cu zambetul pe buze si cu tolba plina de minuni din Targul de antichitati taranesti de la MTR. Pentru Galateca, Gianina a ales o frumusete de ie gasita in targ, pe taraba lui tanti Dita.

A. IliescuIA Andreei Iliescu, arheolog
A fost un fel de a-i spune cat o iubesc si cat de dor imi e de ea… Cand bunica Marina din Ratez (Gorj) ar fi trebuit sa implineasca 83 de ani, am purtat ia ei si mi-am facut o fotografie cu ea. Inima mi-a batut mai repede sub panza usoara, tesuta intr-o noapte lunga de iarna si atunci m-am simtit ocrotita, iubita, conectata cu ea dincolo de lume si de stele. Un costum taranesc nefalsificat trebuie sa contina o naratiune cosmologica, e o minirecapitulare a cosmosului, spunea Sorin Apan. Ia bunicii mele Marina, pentru mine, este cat cerul si pamantul laolalta.

Magda PelmusIA Magdei Pelmus, artist plastic
Frumoasa ie gasita la colt de strada a fost salvata de mine de la o soarta nemeritata, urmand sa ajunga printre gunoaiele Bucurestiului. Fiind o ie mititica, i-am gasit stapana pe masura si am primit in schimb o iei potrivita mie. Asa a ajuns frumoasa ie aruncata din casa unei batrane, la purtatoarea ei, Iulia Gorneanu.

Simona IvasIA Simonei Ivas, mezzosoprana, Nisa
Ia mea face parte dintr-un costum intreg de sarbatoare, cusut de mana, din Transilvania, zona Bistritei. Am primit-o in dar de la mama, la majorat. Este o ie veche, sobra si eleganta. O iubesc si o port mereu la sarbatorile bisericii dar si pe scena, la unele dintre concertele mele. Imi impune o tinuta aleasa, ma inspira si imi reface conectarea cu acasa. De fiecare data lumea o remarca, o admira, ma intreaba despre ea, apoi ma intreaba despre tara mea… povestea merge mai departe iar ia aceasta devine un vehicul cultural de comunicare despre Romania, despre estetica traditionala, despre rafinament, despre arta. Comunitatea romanilor de la Nisa, de ani buni nazuieste sa-si construiasca biserica. Pana atunci, biserica noastra pe care o putem arata lumii este ia noastra.
„… este un adevarat templu la purtator, o imago mundi care contine o suma de simboluri, hierofanii, revelari ale sacrului care ii dau o poveste si ne dau in acelasi timp noua o identitate culturala unica, inimitabila”.
Sorin Apan despre IE.

Angela FosterIA Angelei Foster, sotia dirijorului Lawrence Foster, Monaco
A trecut pragul casatoriei purtand ie. Iar alesul venea de peste mari si tari, era unul dintre marii dirijori ai lumii, Lawrence Foster. Ea indragostita de ii, el indragostit de muzica lui Enescu. Cu o colectie de mare autenticitate si rafinament, Angela Foster a devenit cea mai importanta ambasadoare a iei romanesti, iar Lawrence Foster, de la pupitrul marilor orchestre ale lumii, Filarmonica din Los Angeles, Houston Symphony, Orchestra Nationala din Monte Carlo, Orchestra Simfinica din Ierusalim si Orchestra Simfonica din Barcelona, promotorul principal al muzicii lui George Enescu la nivel mondial.
Angela ii este mereu alaturi, la concerte, conferinte, receptii, superba, distinsa si misterioasa ca o imparateasa dintr-o tara indepartata a minunilor pe care, dupa ce o cunosti pe ea, vrei neaparat sa o descoperi si tu. Ne-a marturisit ca iile si celelalte elemente traditionale romanesti pe care le integreaza in tinutele sale de gala i-au dat sansa sa fie acasa si sa vorbeasca despre identitatea ei, oriunde s-a aflat in lume.

C. R. MarcuIA Cosminei Ruxandra Marcu, arhitect
William Faulkner spunea : „The past is never dead. It’s not even past./Trecutul nu e niciodata mort. Nu e nici macar trecut”. Asta simt de fiecare data cand vad si mai ales cand port o ie. Ia este oglinda catre sufletul romanesc pur, nemuritor, este acea poarta a timpului in care prezentul glorios este continuu, si-l traim cu fiecare ie pe care o purtam. Cand port o ie, este ca si cum as trai doua vieti, viata mea si viata iei. Ea incepe sa vibreze in simboluri si culori de fiecare data cand o scot in lume, spunand povesti despre timpuri indepartate, intr-o limba adormita si magica. Ia bunicii imi este cea mai draga. Sufletul meu este tesut in spirala vietii de pe manecile ei, alaturi de sufletele stramosilor mei si ale urmasilor mei.
Ochii mei se pierd in povestea bogata a firului de argint care pecetluieste ia intr-o firmitura sclipitoare in constelatia timpului. Inima mea tanjeste dupa dragostea tesuta in fir rosu, sa nu se deoache, de mainile dragi ale bunicii. Ia bunicii supune timpul. Timpul o infrumuseteaza, o imbogateste, ii sporeste valoarea si ii spune povestea, care clipa de clipa se desavarseste. Tesuta si cusuta in anul 1910, ia bunicii din Vrancea este infinitul meu de iubire, de dragoste, de rabdare, de inspiratie, de spiritualitate, de frumusete, de lucruri esentiale fara de care as pluti fara sens in valtoarea acestei lumi.

Ioana Sanda AvramIA Ioanei Sanda Avram, prof Dr. Univ. UNArte
Ia a apartinut strabunicii mele, Elisaveta Patrascu, sotia Prim-pretorului Nichifor Patrascu, din Sibiu, nascuta in satul Loman, Plasa Sebes, comune Sasciori, judetul Alba. A trait la sfarsitul secolului XIX si putin in secolul XX. La inceputul anilor *70 am purtat-o eu, ca obiect de moda. De atunci este la mine, fie scoasa cu dragoste la vedere, fie abandonata prin cutii de “buna pastrare”.

Nu stiu de unde provine, nici daca strabunica se imbraca curent in “port”, sau daca ia era un obiect cultural, prezent in viata ei doar din devotiune si dragoste pentru radacinile sale. Nu stiu cine a facut aceasta ie, daca a fost cusuta de strabunica, cumparata sau primita in dar. Cert este ca este unicul obiect pe care il am de la ea, mangaiat de bunica si mama, martor al unei petreceri prin timp.

Nu am competenta de a transmite altfel de informatii, decat cele sufletesti, deoarece tot ce a ajuns la mine este sub semnul oralitatii si puternic marcat de miturile familiei mele. Dar pot restitui parti din viata obiectului, atat cat acesta mi-a permis. Nu stiu de ce tocmai aceasta si nimic altceva a ajuna pana la mine, mesager de iubire si tainic loc de intalnire. Stiu insa ca pe strabunica a imbracat-o din cand in cand, ca intr-o imbratisare transmisa apoi din generatie in generatie, bunicii, mamei si mie.

Desi ia mea, ca orice haina, nu are suflet, ea este un vehicol de vibratie si sens pentru tot ce a atins-o. Sopteste necontenit marturii ale trecerii de pe un trup pe altul, de la un suflet la altul, intr-un soi de „oralitate” avocala, ca un catalizator de fuziune, dincolo de rational, faptic sau concret.

Este un obiect unic, dar unicitatea sa este integrata si nu devastatoare. Modesta si smerita, ia strabunicii nu ia ochii prin nimic, nu atrage atentia, fiindca nu aceasta este misia ei. E atat de grea de iubire, incat mi-e greu sa accept ca un obiect poate „duce” atat, sau ca eu am meritat acest lucru.