– Crossing borders–
BIPB este un eveniment organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Institutul Cultural Român din București, Galeria Galateca şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
BIPB reafirmă prin manifestările organizate importanţa şi interesul major al artiştilor din toată lumea pentru reinventarea imagini gravate şi pentru exprimarea prin intermediul tehnicilor tradiţionale ale gravurii în contextul artei contemporane.
Bucharest International Print Biennale – BIPB 2019/ Crossing borders este singurul proiect care aduce pe simezele oraşului, pentru a treia oară, nume importante ale comunităţii artiştilor gravori internaţionali şi naţionali. Ediţia din acest an s-a bucurat de peste 300 de aplicaţii din care, organizatorii au ales un număr 125 din care 101 sunt artişti de pe toate meridianele globului.
Expoziţia centrală se va deschide pe data de 26 noiembrie la Muzeul Național al Literaturii Române/ MNLR, în sediul din Calea Griviţei nr. 64-66 în prezenţa membrilor juriului şi a artiştilor participanţi, când se vor anunţa premiile BIPB, susţinute de ICR România.
Cuvântul de deschidere va fi susţinut de domnul Ioan Cristescu, director MNLR.
La acestă dată se for lansa şi două proiecte expoziţionale conexe
– IN MEMORIAM , Ioan- Atanasiu Delamare– Iuri Isar, o readucere în memoria culturală a două personalităţi marcante ale artei româneşti.
MNLR, sediul din Calea Griviţei nr. 64- 66, 26 noiembrie- 15 decembrie.
– Lecţia de Gravură- eveniment care prezintă artişti invitaţi din ţară şi din străinătate, participanţi la ediţiile trecute sau premianţi în cadrul BIPB.
galeria Galateca, str. C. A. Rosetti, nr 2- 4, 26 noiembrie- 10 decembrie.
Juriul BIPB 2019 este format din personalităţi ale culturii româneşti, reprezentanţi a instituţiilor implicate în proiect şi este format din:
-preşedinte juriu-
Academician, Profesor universitar doctor Mircia Dumitrescu
– membrii juriu
Director MNLR, Ioan Cristescu
Fondator și coordonator Galeria Galateca, Andreea Sandu
Reprezentant UNA, Conferenţiar universitar doctor Carmen Apetrei
Reprezentant UAP, Profesor universitar doctor Petru Lucaci
Coordonator BIPB Anca Boeriu