Daniel Rădulescu (n.01 Iulie 1990) și-a început cariera artistică la Brașov, la liceul de arte plastice Hans Mattis Teutsch secția Grafică. După absolvire, a petrecut următorii 5 ani în sfera graficii digitale și 3D, lucru care i-a dezvoltat abilitatea de viziune a volumului în spațiu. În 2014 alege să treacă înapoi la tradițional, lasă digitalul și începe iar studiul pe hârtie și în lut, la scurt timp decide să aplice la Universitatea Națională de Arte Plastice, secția sculptură, sub îndrumarea prof. Ilfoveanu Adrian. În perioada respectivă, Daniel devine captivat de orice volum sau material palpabil, cioplește piatră, lemn, ipsos, până când atenția i-a fost complet captivată de metal, duritatea și totodată fluiditatea acestuia, l-au determinat să aprofundeze și să experimenteze toate tehnologiile posibile în prelucrarea oțelului. Până în prezent, Daniel își realizează sculpturile prin adaos de sute, sau chiar mii, de straturi de oțel, lăsând textura care reiese să devină o emblemă specifică lucrărilor lui. În 2017 are primele două expoziții personale „WeldingEmotions” și „metalul, EU!” în 2018 – „M E И T A L” iar în 2019 revine iar cu două expoziții personale „Stranger Things”curatoriata de Răzvan Ion și „HEAVYlayers”, expoziții care l-au propulsat în lumea colecționarilor de artă și în ediția 2019 la Artsafari, unde expune lucrarea „cumințenia” sculptură care se vinde în licitație la Artmark în timp record.
AGONY – 2020 , 85 X 25 X 25cm, oțel
Sculptura are la bază un mesaj foarte apăsător, mesaj pe care cred că foarte mulți îl vor înțelege și vor empatiza, cu atât mai mult în această perioadă delicată în care trăim. Sculptura are un singur personaj, care ține o greutate aparent cu mult peste forțele lui, aproape că îl zdrobește și îi cade de pe umeri, în viziunea mea acela ne reprezintă pe noi, omenirea în pură agonie și extaz, apăsați de probleme, gânduri, ce ține industria și lumea asta în care trăim, totul stilizat de către mine prin două cuburi poate chiar mai expresive decât personajul în sine. Lucrarea este făcută în oțel, un material care în conceptul de față, simt doar că îl avantajează și că nu s-ar fi potrivit ceva mai bun.
Artist talk 18 aprilie aici
Powered by Centrul Cultural Expo Arte, AQUA Carpatica, NeoArt Romania
#contactless, #stamcasa, #galerievirtuala, #galateca, #doaronline, #art #separatdarimpreuna #doaronline #artonline #sculptura #expoarte #aquacarpatica #galateca #galatecagallery #neoart #neoartromania