Fake Nature/ IOAN GALEA

25 octombrie – 6 noiembrie 2022
Text curatorial : Ana Daniela Sultana

Joi, 27 octombrie 2022, la Galateca a avut loc vernisajul expoziției personale de pictură „Fake Nature” a artistului vizual Ioan Galea. Dacă în personala sa anterioară, „Lights from my studio” (Galateca, 2020), prima lumina, în acest al doilea solo-show la galerie, Ioan Galea se concentrează asupra naturii cu un discurs vizual interogativ asupra felului în care receptăm și, mai ales, proiectăm ori construim imaginea naturii ca prilej de perpetuă uimire, pornind de la premisa că reprezentarea naturii nu este „adevărată”, ci doar o construcție plastică și un punct de vedere al artistului.

„Prin recenta serie de pictură a lui Ioan Galea avem acces la o (re)întoarcere la natură și, întrucâtva, la esențializarea temei, dintr-o perspectivă artistică în care s-au consumat mai multe etape de creație marcate de experiment cromatic. Dacă, de exemplu, pe la începutul anilor ’90 artistul explora dimensiuni estetice în negru și auriu, în lucrările de față domină nuanțele de verde, albastru și ocru – culori pe care, poate, în altă perioadă a vieții, le-ar fi evitat în mod cert. A evitat, de asemenea, o bună perioadă stilul figurativ. «Fake Nature» este o colecție de «imagini secunde» pentru a folosi chiar cuvintele lui Ioan Galea, din peregrinările acestuia prin natură. Astfel, natura, ca subiect, ne dezvăluie nu doar potențiale preocupări ecologice ale artistului, ci și un demers temerar având în vedere tendințele actuale în arta contemporană.” (Ana Daniela Sultana, curator)

Ioan Galea (n. 1956) este un artist vizual membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania. Activitatea sa expozițională cuprinde expoziții personale la Muzeul Banatului din Timișoara, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Sala Clio a Muzeului de Artă din Arad, Galeria Delta din Arad, Galeria Alfa din Arad, Galeria Galateca din București, precum și numeroase expoziții de grup în țară și în străinătate. Lucrările sale se află în colecții private din România, Polonia, Italia, Austria, Germania, Franța, S.U.A. și Serbia. În prezent trăiește și lucrează la Arad, unde este profesor la Universitatea Aurel Vlaicu.

Ana Daniela Sultana este curator, consultant artistic și columnist. A colaborat cu instituții precum Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Viena, Forumul Cultural Austriac București, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Muzeul Municipiului București sau Muzeul de Artă din Timișoara, precum și cu numeroase galerii și centre de artă locale și internaționale. Articolele sale sunt publicate în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe www.agențiadecarte.ro. Absolventă a Universității de Artă Aplicată din Viena, scrie, în prezent, o lucrarea de doctorat la Universitatea din București.

 

Sponsor: Renovatio Trading

Parteneri media: Radio România CulturalMetropola TVmodernism.roBizAgenția C’ArtePropagartafeeder.roAici a Stat, kreatoria.ro, Finesociety.ro, Dreamingof.net

Parteneri: AQUA CarpaticaDomeniile SâmbureștiNespresso