100 de ani în 10 cadre / Arta la intrare

100 de ani în 10 cadreArta la intrare

„100 de ani în 10 cadre”

Expoziţia şi premierea elevilor la galeria Galateca

 6-11 noiembrie

Vernisaj 7 noiembrie, ora 18:00

Lansare revistă 11 noiembrie, ora 18:00

În perioada 6-11 noiembrie 2017, asociaţia Neo Art Romania şi galeria Galateca, organizează evenimentele finale din cadrul celei de a doua etape a proiectului cultural educaţional „100 de ani în 10 cadre”.

Sub îndrumarea unor importanţi artişti vizuali şi tineri asistenţi, precum: Alexandru Boeriu, Anca Boeriu, Ciprian Grigorescu, Marius Burhan, Mihai Zgondoiu, Pisica Patrată aka Alexandru Ciubotariu, tineri din 4 licee bucureştene au realizat benzi desenate cu momentele importante ale Centenarului Marii Uniri.

În cadrul proiectului co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, în intervalul 6 – 29 octombrie, liceele participante, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Liceul teoretic Ştefan Odobleja, Liceul „Dimitrie Paciurea” şi Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, au găzduit workshop-urile de bandă desenată, la care au participat peste 80 de elevi.

Cele mai bune lucrări sunt expuse şi premiate, în cadrul expoziţiei „100 de ani in 10 cadre” ce are loc în perioada 6-11 noiembrie la Galateca. Două evenimente marchează această perioadă:

– marţi, 7 noiembrie, începând cu orele 18, Galateca găzduieşte vernisajul expoziţiei tinerilor, dezbaterea şi prezentarile artiştilor invitaţi: Sergiu Chihaia, Maria Cioată,  Petru Lucaci, Pisica Patrată, Cosmin Paulescu şi Mihai Zgondoiu.

– sâmbătă, 11 noiembrie, începând cu orele 18, lansarea revistei “100 de ani în 10 cadre”, ce conţine lucrările selecţionate de juriu, precum şi festivitatea de premiere a elevilor.

Juriul este format din artiştii vizuali, profesori la Universitatea Naţională de Artă: Petru Lucaci, Cosmin Paulescu, Sergiu Chihaia.

Workshop-urile s-au desfăşurat cu ajutorul următorilor profesori colaboratori: Ana Cristina Suciu, Crina Costea, Dan Chisovsky, Ersilia Mihai, Gavril Kovacs, Mariea Petcu, Oana Isar, tot proiectul fiind coordonat de Anca Boeriu.

Proiect organizat de Asociaţia Neo Art România şi co-finantat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.* Partenerii strategici sunt UAP (Uniunea Artiştilor Plastici din România) şi Galeria Fantom din Berlin, iar parteneri media: Gold FM, Smart FM şi 7 seri.

Detalii pe site-urile neoartromania.ro si galateca.ro.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

FLYER_vers0_format a3

Arta la intrare

Lansare proiect şi vernisaj: marți,19 septembrie, ora 19:00

Galeria Galateca

23 de locații din București, 23 de artiști români

Cum ar fi dacă, în drumurile voastre zilnice, ați fi întâmpinați de lucrări de artă la intrările clădirilor în care aveți treabă?

“Arta la intrare” vă propune să trăiți această experiență!

“Arta la intrare” este un proiect inițiat de Asociația Neo Art și Galeria Galateca, susținut de B-OSA, Bucharest Open Street Art. Coordonatorul proiectului este artista Anca Boeriu, iar designul grafic este realizat de arhitecta Ana Maria Crişan.

În perioada 19 septembrie – 19 octombrie, “Arta la intrare” aduce creațiile artiștilor români la granița dintre interior și exterior, propunându-și astfel să genereze un dialog direct şi nonconformist între obiectul de artă şi privitor.

În 23 de locații din București – instituții, biblioteci, teatre, facultăți și școli – vor fi amplasate lucrări de artă create de 23 de artiști români.

Artiștii:

Dorina Horătău, Octavian Neculai, Radu Igaszag, Cosmin Păulescu, Aurel Vlad, Ștefan Radu Crețu, Sergiu Chihaia, Petru Lucaci, Anca Boeriu, Irina Florescu, Brandușa Bontea, Raluca Demetrescu, Mihai Zgondoiu, Mariea Petcu, Alexandru Papuc, Patricia Teodorescu, Ioana Avram, Ilie Rusu, Aniela Ovadiuc, Maria Cioată, Adriana Florea Băloiu, Florea Alexandru Daniel, Alfred Schupler

își vor expune lucrările la intrarea în clădirile:

Galeria Galateca, Opera Națională Română, Centrul Național al Dansului, Green Hours, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Institutul Cultural Roman din București, Muzeul Național al Literaturii Române, CreArt, Teatrul Nottara, Teatrul Bulandra (sălile Izvor și Grădina Icoanei) Uniunea Arhitecților, Universitatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Națională de Arte, Școala Ioanid, Centrul Comercial Băneasa, The Institute – Café, Teatrul Act, Uniunea Arhitecților, Godot Café – Teatru, Gradinița Ioanid, Ceainăriile Bernschutz.

Detalii despre proiect, artiști și harta expoziției urbane „Arta la intrare” pot fi găsite pe site-urile neoartromania.ro și galateca.ro.

„Arta la intrare” este susținută de B-OSA, Bucharest Open Street Art și va fi în complementaritate cu expoziția „Playing B-OSA”, deschisă la Galeria Galateca până pe 30 septembrie. Ambele expoziții sunt incluse în Noaptea Alba a Galeriilor şi Festivalul Strada de C’Arte.

Pentru inspirație, schimb de idei creative, întâlnire cu artiștii, inițiatorii proiectelor și prietenii galeriei vă așteptam la vernisajul care va avea loc la Galeria Galateca, în data de 19 septembrie, ora 19.00.

Proiectul este sustinut de IQOS, partener media principal Smart FM.

Detalii expozitie »