Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc, ci acolo unde mediul, spațiul și comunicarea dintre lucruri le face posibile”.
Lucrarea a făcut parte din expoziția SPAȚIU MEDIAL, din 2016 – Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc, a artistei Liliana Mercioiu Popa.
In proiectul #Contactless am ales una din lucrările realizate pentru acest proiect.
Spaţiu medial – Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc” explorează şi interpretează modul în care interacţionăm cu arta şi cu lumea, raportul dintre spirit şi realitate.
Activitatea artistică a Lilianei Mercioiu Popa reflectă o viziune divergentă, experimentală în care libertatea de transpunere a ideilor prin medii diverse ca instalaţia, obiectul sau fotografia, nu le anulează pe cele clasice, precum desenul și pictura, care, și acestea, devin câmpuri de investigaţii diverse, devin suportul material al unor întrebări obsedante.
Instalația de mari dimensiuni construită la Galateca duce mai departe cercetările ei legate de reprezentarea spaţială, geometriile neeuclidiene și spaţiul multidimensional. Așadar, spațiul galeriei este un mediu în care va încerca să se definească în relație cu arta și cu lumea, fără a omite din această construcție multiplele fațete ale existenței și a căuta conexiunile dintre acestea. Titlul expoziției, Spațiu medial – Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc* trebuie înţeles Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc, ci acolo unde mediul, spațiul și comunicarea dintre lucruri le face posibile. Expresia e preluata de la filozoful contemporan Emanuele Coccia prin care doreşte să sublinieze importanţa ţesutului de legătură dintre lucruri; de raportul de continuitate dintre spirit si realitate, dintre lume si psihism.
“Renunţarea la tridimensional în pictura modernă a provocat în cele din urmă perforarea bidimensionalului şi ieşirea în spaţiul real. A făcut acest lucru ca problema reprezentării spaţialităţii să nu se mai pună în pictură, sau este doar un prag dincolo de care o altă posibilitate de înţelegere a spaţiului ni se deschide?
Cercetările tot mai minuţioase din domeniul ştiinţelor naturii ne-au familiarizat cu iconografia invizibilului (de la micro-biologie la macro-cosmos) detronând modelele de reprezentare/percepţie arhicunoscute. Această extindere a privirii de la un cadru perceptibil cu ochiul liber, la unul ce începe cu nivelul micro până la cel macro înseamnă în primul rând un raport de relaţie al fiinţei umane cu lumea, dar şi o pendulare printre faţetele multiple ale realităţii, provocându-mă în a descoperi un mod de configurare spaţială care sa facă referire la toate aceste concluzii.” Liliana Mercioiu
Liliana Mercioiu Popa (n.1975, la Târgu-Jiu), trăieşte şi lucrează la Timişoara. Din anul 1999 predă în cadrul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara pictura, fiind lector universitar. Este membru fondator al grupului IN-FORMAT, în 2003, împreună cu Florin Avram, Viorica Stănculescu şi Valentina Ştefănescu. Liliana Mercioiu Popa a participat la numeroase expoziţii de grup în ţară şi străinătate: În miezul lucrurilor, Timişoara, 2010 şi Cluj, 2011; Despre fluiditate, Galeria Curtea Veche, Bucureşti, 2009; In-formare, Galeria Calina, Timişoara, 2007; Vieţuiri, Galeria Helios, Timişoara, 2007; Expoziţia de grup de la Centrul Cultural Român din New-York, SUA, 1998; East – West, Vardy Gallery, Arts Faculty Sunderland, UK, 1998; Valori, ediţia a 11- a Bienalei de Arte Vizuale, Pančevo, Serbia, 2004; „7 terase deschise spre lume”, Sanaa-Kubus, Essen, Galeria Kunstart Bochum, 2010. În anul 2008 a obţinut doctoratul în arte plastice cu lucrarea: „Arte poetice în arta plastică a secolului al XX-lea”.
#contactless, #stamcasa, #galerievirtuala, #galateca, #doaronline, #art #instalatie #lilianamercioiu
…