Igloo 13 ani

In perioada 18 – 28 martie Galateca găzduiește expoziția aniversară IGLOO 13 ani, un proiect multimedia ce transpune ingenios 13 ani de activitate editorială și tot atâția ani de muncă de proiectare, peste o sută de reviste, zeci de albume și colecții, numeroase proiecte de arhitectură, design și restaurări ce definesc pe scurt  existența Igloo – media & architecture – din 2001 și până azi.
Igloo prinde contur doar prin îmbinarea celor două ramuri - media și architecture: independente una față de cealaltă, ele au crescut și s-au dezvoltat din același trunchi, în același timp și în același mediu. Aniversarea celor 13 ani este o retrospectivă a celor mai importante momente din istoria  Igloo, o privire  asupra principalelor repere ale dezvoltării noastre ca editură, dar și ca birou de proiectare. Un moment de reflecție, necesar și pentru a trasa direcțiile viitoare.
IGLOO 13   are ca scop  îmbinarea celor două părți Igloo, o încercare de a schița parcursul unui demers inițiat acum 13 ani ce a avut și are ca scop practicarea și promovarea unei arhitecturi de calitate.
Între 14 și 28 martie în spațiul alb de la Galateca,  Igloo  își sărbătorește cei 13 ani  printr-o serie de evenimente speciale, lansări de carte și seri tematice alături de prietenii igloo și toți cei pasionați de arhitectură. Calendarul evenimentelor va fi publicat pe site-ul igloo.ro și galateca.ro.
Intrare libera.