Cadouri de artă şi design la salonul Anniversaire

07.12.2015
AFIS Anniversaire 3 GALATECA-page-001

În luna decembrie se desfășoară a treia ediție a salonului de artă contemporană și design “Anniversaire”, un concept unic și exclusiv prin care celebrăm împlinirea a trei ani de Galateca și NeoGalateca. Deja o tradiție pentru cei ce își doresc cadouri de artă și design, salonul găzduiește și în acest an o selecție  de lucrări de artă contemporană, obiecte de design și design vestimentar: de la decorațiuni, picturi, ilustrații, instalații până la bijuterii și accesorii fashion.

03. colier thyra gold c
 La cea de-a treia ediție Anniversaire promovăm valorile autentice românești și simbolurile tradiționale, astfel că peste 30 de artiști și designeri români au conceput colecții capsulă inspirate de temă regalitătii.
   O prezență inedită în salonul Anniversaire este casa de parfumuri Houbigant reprezentată de Beautik Haute Parfumerie, care a fost înființată în secolul al 18-lea de către Jean-Francois Houbigant.  De-a lungul timpului, parfumurile Houbigant au fost apreciate de Regina Maria Antoaneta, Napoleon al III-lea și soția lui Eugenie, contesa Saxoniei și regina Olandei, prințesa Mathilde, prințul de Battenberg, ducele de Moucy, Lev Tolstoi și Guy de Maupassant, fiind și preferatele Reginei Maria, care a contribuit la succesul numelui în Europa de Est.
   Anca Dragu (2)RESIZE
 În acest an, Anniversaire va cuprinde și un corner dedicat obiectelor de artă și design pentru copii.
IMG_6631
 Artiști: Obie Platon,  Aurel Tar, Mihai Zgondoiu, Pisica Pătrată, Cosmin Paulescu, Mariana Gheorghe, Maria Postea, Ioana Sisea, Daniela Făiniș, Anca Dragu, Dorina Horătău, Chiru Aurelia, Daniela Zbârcea, Ioana Raluca Necula, Bianca Olimpia Abăcioaei.
 Design vestimentar: Murmur, Ronativ, Magda Pelmuș, Irina Neacșu, Chrisa Dobreanu , Tulipe  Noir,  Alina Maria Mărgulescu, Mihaela Panaitescu, Victorina-Melania Florescu, Arhaic, Bianca Andronache.
 Bijuterii și accesorii: Ioana Sisea , Grapho Mat, Alexandra Abraham, Bogdan Deliu, Crina Radu, Maria-Luiza Teodorescu
 Design de obiect: Threads & Throws, Roxana Ungureanu,  Mădălina  Andronic, NO NO NO.
2
   Printre surprizele pregătite în această ediție este și lansarea shop-ului online NeoGalateca.com/ro, unde veți găsi obiecte de artă, design, fashion, colecții capsulă și unicate.  În perioadă 7 și 23 decembrie, pentru fiecare achiziție online veți beneficia de un discount special de 15%.
12401842_1067994903245661_5407976761651981911_o