Născută în 1967, Dana Catona trăiește şi lucrează în Timişoara. Absolventă a Academiei de Arte Vizuale Ion Andreescu din Cluj, promoţia 1991. Din 2009 cadru didactic la Facultatea de Arte şi Design, Universitatea de Vest din Timişoara, cu o teză de doctorat susţinută în 2008 la Universitatea de Vest, cu tema Reprezentări antropomorfe în arta vizuală a secolului XX.
Autoare a volumului manual Corpul uman – subiect și obiect artistic, Editura Brumar, Timișoara, 2019.
Selecție participări expoziționale: 2019 Involuntary Mexico, Galeria Publică Metro Hidalgo, Ciudad de Mexico, Mexic // 2019 Acum, Expoziție personală de ceramică, Galeria Galateea, București // 2018 Mini Castra, International Watercolour Biennial, Ajdovscina, Slovenia // 2018 Poezii Desenate, Expoziție personală de grafică, Librăria Cărturești, Timișoara // 2018 Arderi Experimentale, Simpozionul de la Jimbolia, Galeria Galateea, București // 2017 În Linii Mari / Caiete de Schiţe, Balamuc, Art Encounters, Timișoara // 2017 ART-MAP, Moving Art Project, Braga, Portugalia // 2016 Mural Let’s Meet, Wroclav, Polonia // 2016 International Watercolour Biennial, Ajdovscina, Slovenia // 2016 Bienala de Arhitectură Privește Orașul, Muzeul de Artă Timișoara // 2015 Grafica Românească 2015 Galeria Căminul Artei, București // 2013 Intercontinental Mail Art Exhibition, Water – Cultures, United Nations Headquarters, New York, USA // 2013 SupermART, Quelle Areal, Nurenberg, Germania.
Autoare a volumelor de poezie Iepurele de martie, volum câștigător al concursului de debut literar Unicredit, editura Leda, 2008, Prințesa Portocalie, Brumar, 2011 și Povești mici, Tracus Arte, 2014. A publicat poezie în revista Orizont, Suplimentul Cultural al Revistei 22, și Liternet.
ACUM
Tehnica: vitrus alb, șamotă, pigmenţi şi glazuri/ Ardere: 1020 °C/ An: 2020 / Dimensiuni: 20 x 10 x 3,5 cm fiecare
Acum un an expuneam la galeria Galateea expoziţia „acum”, unde un perete era acoperit de case mici din ceramică, asemeni unei străzi dintr-un sat pierdut. Ideea casei, legată de tot ce înseamnă ea, cuib, adăpost, refugiu sau chiar intimitate, dar şi legătura acesteia cu exteriorul, mă preocupă de câţiva ani.
Astăzi stăm în case, ferindu-ne de efectele pandemiei şi încercând să facem faţă noii situații printr-o acţiune care până ieri însemna pură pasivitate.
În această perioadă de izolare, am reluat imaginea casei, dar repetiţia acestui motiv este acum încărcată de alte semnificaţii. Plantele care cresc în interiorul casei-adăpost sau ţepii care deopotrivă protejează şi ameninţă au devenit „accesoriile” noilor case realizate în aceste vremuri ciudate.
