Alt artist

<< Inapoi

Albert Sofian este absolvent al Universității de Istorie şi Patrimoniu din Sibiu, secția Restaurare şi Conservare – Sculptură, masterat şi doctorat în grafică, la Universitatea de Arte şi Design din Cluj Napoca. A avut expoziții personale în galerii precum ArtYourself (Bucureşti) Missing Parts – 2012, Atelier 030202 (Bucureşti) Bad art Fantasy – 2011, KronArt Galery (Braşov) Just me – 2009, Galeria X Future Agency (Sibiu) Albert – 2008, dar și numeroase proiecte de grup în țară și străinătate. În prezent trăiește și lucrează la Sibiu. Activează ca şi artist în zona graficii de şevalet și a sculpturii monumentale. Lucrările sale se află în colecții private din România, Italia, Germania și SUA.

“Albert Sofian este un tânar artist care mereu „ne pune sub propria evaluare, dar şi printr-un exerciţiu autoscopic, feţele Răului. Într-o manieră ce ţine de art fantasy, cu linii şi tuşe pregnante, corpurile devin un punct de investigare a prezenţei Răului” (Dan Mircea Cipariu).

“Lucrările lui Albert dezvăluie Răul cu două fețe, cu discurs dual, dar și Răul simbiotic Binelui. Cum să-l îmblânzești pe primul și să nu-l lași pe al doilea să cadă în capcana ademenirii celui dintâi e o altă poveste.” (Cornelia Maria Savu)
Daniela Filip

INCOGNITO – THE ARCHITECTS este primul proiect realizat în colaborare cu galeria Galateca, din care face parte şi lucrarea  Black Marketers , (pastel uleios pe pânză 130/142cm).  A urmat participarea la Art Safari, în mai 2016, Sofian reintrepretând pentru acest proiect portretelor maeştrilor dadaişti Marcel Duchamp, Hannah Höch si Tristan Tzara (tehnică mixtă cu smoală pe pânză, 70X100cm, 2016)