Diana Drăghici

Diana Drăghici (n. 1986, Deva, România) este studentă în anul II la UNArteBucurești, secția Grafică. Domeniile de interes cuprind pictura, grafica de șevalet, colajul și fotografia. Deși specializările inițiale de B.A. și M.A. au vizat o zonă totalmente diferită, și anume studii economice, în ultimii ani dedicați exclusiv artei, Diana a participat la expoziții de pictură și fotografie, iar lucrările sale fac parte din colecții private în SUA, Franța, Germania și România. La începutul anului 2020, a primit o bursă de studii în cadrul Academy of Fine Arts, Zagreb, însă pandemia declanșată recent a determinat reîntoarcerea în București, unde în present trăiește și creează în izolare.
Subiectul meu preferat este figura umană, acesta este laitmotivul pe care îl contruiesc în pictură sau desen și mai apoi îl descompun prin fotografie și colaj. Întrepătrunderea mediilor utilizate cu hazardul se transform într-un joc al intuiției, iar lucrările mele devin astfel o modalitate de cunoaștere pură a sinelui, care pornește de la un caracter profund personal și transcende către universal. Proiectele create sunt experimente desfășurate în medii tradiționale, aflate în continuă mișcare, inspirate din curente ca dada sau expresionismul figurativ, deseori monocrome sau guvernate de tușe ample, ele reprezintă, din punct de vedere al tehnicii, atât începutul unei călătorii de explorare a materialității cât și eliberarea de suprafață prin intermediul asamblajului, tratat ca dezlănțuire de ritmuri.
#CONTACTLESS / Untitled/ Colaj/ 30x23cm/Martie2020
Lucrările selectate au fost realizate în Martie 2020,în ultimele zile petrecute în atelierul din Zagreb, când declanșarea pandemiei începuse să schimbe dramatic modul în care trăiam. Ele reflectă o simfonie de afecte. Captivitatea și incertitudinea resimțite pe parcurcul acelor zile au marcat profund aceste creații, ce au prins viață din puținele materiale avute la dispoziție în momentul respectiv, însă care reușesc cumva să se metamorfozeze în compoziții de forță. Acest contrapunct le face relevante pentru momentul actual, în special pentru nevoia noastră de a reînvăța să ne jucăm mai creativ cu mai puțin.

Proiect inițiat și organizat de galeria Galateca
Co-organizator: Asociația culturală Neo Art România
Proiect susținut de George – primul banking inteligent
In parteneriat cu Centrul Cultural Expo Arte, Dinu, Urse si Asociații, Asociatia Love Art, AQUA Carpatica
Parteneri media Biz, modernism.ro, agentiadecarte.ro, Radio Romania Cultural

#contactless, #stamcasa, #galerievirtuala, #art, #separatdarimpreuna, #doaronline, #artonline #expoarte #aquacarpatica #galateca #galatecagallery #neoart #neoartromania #artaincarantina #niciozifaraarta