Victor Fota

<< Inapoi

Artist bucureștean de 28 de ani, absolvent al Universității de Arte, București. Picturile lui reflectă pasiunea pentru felul în care funcționează realitatea, definită de știință și tehnologie (teoriile mecanicii cuantice în mod special) și tehnica uleiului pe pânză cu influențe flamande, pe care a personalizat-o într-un stil propriu.
Human Extension a fost expozitia gazduita de galeria Galateca in luna martie a acestui an, timp de o săptămână, studioul de video-mapping Aural Eye animand lucrările prin proiecții de lumină construite pe detaliile fiecărui tablou. „Proiectul Human Extension a pornit de la doua idei principale. Una filozofica, ce are la bază conceptul legăturii profunde dintre specia umană și tehnologie – încă de la începuturile speciei homo habilis, prin utilizarea intrumentului, s-a creat o relație de «simbioză» între cele două părți, legătură ce a forțat o evoluție accelerată a creierului uman. Această relație om-instrument este din ce în ce mai greu de separat, iar în viitor, probabil, omul și mașinăria se vor confunda. Cealaltă idee cuprinde experiențele personale cu tehnologia ca extensie a propriului corp. Cu ajutorul introspecției am urmărit să ilustrez moduri în care tehnologia m-a traumatizat sau m-a ajutat în același timp. Așa că am relatat o legatură neutră, nici critică nici laudativă la adresa tehnologiei avansate.” (Victor Fota, pictor).