9-25 septembrie
Galateca | Camera de artă
Curator: Ana Negoita
Asistent curator: Miruna Barcan
Galeria Galateca invită publicul, în perioada 9 – 25 septembrie, să vizioneze expoziția personală a lui Genu Berlo, intitulată Time Rush. CENSORED.
➢ Noua abordare – Time Rush. CENSORED
Expoziția integrează o selecție de lucrări, care revin în atenția publicului, de această dată fiind expuse cu precădere lucrările care au stârnit controverse, care au generat reacții dintre cele mai diverse, de la cele viscerale până la argumente care vizează complexa problematică a libertății de exprimare. Expuse pentru prima dată în cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia, pentru o perioadă scurtă de timp, până la cenzurarea totală a expoziției din motive religioase, lucrările lui Genu Berlo au fost subiectul central pentru o serie de dezbateri publice și publicații de presă, care au documentat acțiunile de cenzură și limitare a libertății de exprimare demarate împotriva demersului artistic asumat de artist.
De această dată, în cadrul spațiului Galeriei Galateca, va fiprezentat nucleu central, corpusul de lucrări care a generat procesul de cenzură; mai exact vor fi expuse lucrările care au surse de inspirație biblice, redate în structuri vizuale ”necanonice și non-dogmatice”, dar și seria de nuduri care aucontrariat spiritele pudibonde.
Expoziția vizează publicul matur, cunoscător al mecanismelor artei contemporane, militant pentru libertatea exprimare artistică și pentru eliminarea cenzurii în artă.
Totodată, acest nou demers curatorial se dorește a fi o invitație la dezbatere, la un dialog argumentat, profesionist față de astfel de subiecte culturale, etice, religioase etc. considerate sensibile.
➢ Time Rush. Statement curatorial
Time Rush este un discurs vizual despre pictură și valențele acesteia în recontextualizări contemporane. Genu Berlo aduce în prim plan, în interacțiunea cu publicul, suprafața picturală, grafismul, relațiile cromatice, texturile din epiderma pânzelor.
Lumea din lucrările lui este populată cu personaje antice, cu ființe fantastice, mitologice, cu zei și eroi din vechiul Sumer, din Machu Picchu incaș, îngeri, teme și sfinți creștini, dar și referințe culturale care trimit privitorul la soluții vizuale cubiste sau neo-expresioniste.
Traseul expozițional simulează un tip de narațiune-experiment, un itinerar vizual calibrat printr-o iconografie personal contextualizată de către artist. Lucrările, în cea mai mare parte, se subscriu unei stilistici neo-expresioniste, cu un repertoriu vizual aflat la granița dintre figurativ și abstract. Privitorul intuind personaje sau scene care i-ar putea fi familiare, va face în mod constant, un demers de construcție – deconstrucție a imaginii în procesul de descifrare a firului narativ. Aș spune că maniera de citire a expoziției are la bază un mecanism intuitiv, de asamblare, la nivelul fiecărui subiect spectator, a unui puzzle cultural.
Parteneri media:
modernism.ro, Biz, Propagarta, agențiadecarte.ro
Plăcut de Radio Guerilla
Cu sprijinul Aqua Carpatica și Sâmburești
Scurtã biografie:
Nascut in 1975, Genu Berlo este un artist româno-american care locuiește și lucrează în New York City și București. A făcut studii de artă la Fashion Institute of Technology, NYC, arhitectură și matematică la Universitatea din București. Mai mult de o decadă a lucrat ca arhitect designer pentru firme diverse de arhitectură din NYC, incluzând cunoscuta Skidmore Owings and Merrill. Din 2012 a început o practică constantă ca artist în pictură și sculptură, și în Octombrie 2019 a avut prima expoziție personală la Atelier090202, spațiu de artă contemporană în București aflat sub direcția domnului Mihai Zgondoiu. Focusul său artistic se întinde evident pe mai multe paliere influențate de educația universitară și cercetarea proprie în alte domenii precum mitologie, filosofie, și nu în cele din urma, tehnologie.