Începe ANUALA DE ARTĂ ȘI ȘTIINȚĂ NEO ART CONNECT

Pe 18 mai, iubitorii de artă contemporană au participat la vernisajul primei expoziții din cadrul Anualei de Artă și Știință, Neo Art CONNECT (NAC) platformă națională, rețea și anuală de artă și știință, inițiată de Galeria Galateca și Asociația Culturală Neo Art România și dezvoltată în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale, având ca partener strategic Fundația9.

Expoziția intitulată RECONECTARE oferă vizitatorilor oportunitatea de a vedea cele cinci proiecte câștigătoare ale burselor oferite în cadrul programului de BRD Groupe Société Générale, în ediția pilot Neo Art CONNECT, desfășurată în toamna anului 2022.

Cele cinci lucrări și autorii lor sunt: RIH Working Collective (Nițu-Săraru Andrei, Șerban Camelia, Stanciu Crina Alexandra) – EDGES, Entity ( Miruna Croitoru, Nicoleta Ivan, Cosmin Stancu) – Gazing (in)through , Mihai Toth – Striking Network of Uncertain Pixels, Andrei Lazăr – reGânditorul și Daria Langa – Proiectul P. Ei au beneficiat de programe de mentorat și de burse Neo Art Connect. Expoziția este curatoriată la Galateca de Anca Boeriu și Andreea Sandu.

Vernisajul include un fashion show performance dedicat publicului interesat de artă vizuală, design vestimentar și artele spectacolului – ”Tailored Metamorphosis”. Momentul a integrat piese vestimentare semnate de Julia Allert (designer din Republica Moldova), inspirate de o pictură a Cristinei Balan (artist vizual și fostă ambasadoare a Republicii Moldova în SUA), lucrare animată de Rodion Rusu (motion graphic designer) și prezentată sub forma unei instalații video. Eveniment inclus în RDW

Susținut de BRD Groupe Société Générale

Partener strategic Fundația9

Parteneri: Arcub, ATELIER 030202, Ghica House, Goethe Institute, Institutul Politehnic din București, creart, Teatrelli,  Muzeul Naţional Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida”, Hotel Caro, Institutul Cervantes, UNARTE, UAP,  Galeria Park, CODRU,  Universitatea de Vest Timișoara, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, Nespresso Parteneri media: Radio România Cultural, Metropola TV, modernism.ro, Biz, Agenția C’Arte, Propagarta, feeder.ro, Aici a Stat, Dreamingof.net, Kreatoria.ro, Finesociety.ro