Maria Constantinescu

DSC_6683Artist vizual

  1. Tron cu Maica Domnului Torcand – pictura pe sticla (prin transparente) cu foita de aur si argint, 2013

  2. Bunavestire – pictura pe sticla cu foita de aur si argint, 2013

  3. Tunelul timpului – instalatie din sase marame, 2012

  4. Cubul de sticla cu fus – instalatie, 2012

“A fi modern inseamna sa fii impotriva ori in indiferenta traditiei. Dar a fi artist modern inseamna a face din impotrivirea la traditie materia altei traditii, care nu cauta atat sa i se substituie primeia, cat sa ii reinvie atributele. Artistul modern tipic isi extrage substanta modernitatii din vanarea atributelor traditiei, prin lepadarea de substanta acesteia. Ca artist modern aflat in ruptura inevitabila si cu traditia de care e fascinat, Maria Constantinescu incearca sa construiasca o strategie plastica speciala – un soi de mecanism de recuperare a traditiei, un fel de dispozitiv plastic de exorcizare a rupturii de Dumnezeu, o instalatie de descantare a dezvrajirii lumii. Aceasta strategie plastica e de gasit in aproape toate lucrarile pictoritei. Ea cauta sa recupereze traditia construind echivalentul vizual al unei nunti, care este si juramant monastic: nunta mistica a modernitatii abstracte cu unele atribute plastice ale traditiei de care, simtim, artista se lasa vrajita, imbatata, rapita, confiscata. De multe ori, aceste atribute imbatatoare iau chipul si faptura ingerilor. Sunt ingeri visati, care fac lucrarea ingerilor din realitate cu somnolenta criptica a ursitoarelor din vrajile populare.

In formele pictate de Maria Constantinescu exista o leganare visatoare, o lasare in voia si in puterea magica a acestor atribute hipnotice. Acestea apar in pictura precum personajele unui basm care isi cauta sensul in lumea altui basm, basm inchipuit in visul unuia care traieste, la randu-i, intr-un basm. Lumea picturii Mariei Constantinescu este o feerie visata – un basm plastic in care naratiunea s-a incriptat in simboluri. Pictura ei imi pare visul unui basm despre timpurile in care traditia era substanta lumii, iar lumea fizica era populata, ca de fapturi in carne si oase, de atributele metafizice ale acesteia.” – H.-R. Patapievici