Vernisaj „SPAȚIU MEDIAL” de Liliana Mercioiu

12.04.2016

Webinvite-Spatiu-Medial

Galeria Galateca găzduieşte miercuri,13 aprilie, instalaţia de artă a Lilianei Mercioiu Popa, “Spaţiu medial – Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc” ce explorează şi interpretează modul în care interacţionăm cu arta şi cu lumea, raportul dintre spirit şi realitate. 

Activitatea artistică a Lilianei Mercioiu Popa reflectă o viziune divergentă, experimentală în care libertatea de transpunere a ideilor prin medii diverse ca instalaţia, obiectul sau fotografia, nu le anulează pe cele clasice, precum desenul și pictura, care, și acestea, devin câmpuri de investigaţii diverse, devin suportul material al unor întrebări obsedante.

Instalația de mari dimensiuni pe care o va construi la Galateca duce mai departe cercetările ei legate de reprezentarea spaţială, geometriile neeuclidiene și spaţiul multidimensional. Așadar, spațiul galeriei este un mediu în care va încerca să se definească în relație cu arta și cu lumea, fără a omite din această construcție multiplele fațete ale existenței și a căuta conexiunile dintre acestea.

Titlul expoziției, Spațiu medial – Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc* trebuie înţeles Nu sunt acolo unde exist şi nici acolo unde gândesc, ci acolo unde mediul, spațiul și comunicarea dintre lucruri le face posibile. Expresia e preluata de la filozoful contemporan Emanuele Coccia prin care doreşte să sublinieze importanţa ţesutului de legătură dintre lucruri; de raportul de continuitate dintre spirit si realitate, dintre lume si psihism.