Din 3 iulie Galateca propune un proiect pop-up în cadrul București *Berlin*Berlin *București. Flora și fauna din Mexic de Oscar Castillo.
Lucrările lui Oscar Castillo reflectă o atitudine „demodată”, departe de efortul contemporan pentru a atrage atenția publicului sau crearea de imagine. Pentru artist, cel mai important este subiectul. Expoziția ”Flora și fauna din Mexic”, găzduită la Galateca, în Camera Neagră, reunește cinci din lucrările de gravură, neobisnuit de anacronice ale artistului mexican, care expune pentru prima oară la București, în cadrul proiectului București *Berlin*Berlin *București. O lume mistică, inspirată de cultura mexicană, sau mai precis de cea oaxaquenă, de unde provine artistul. Gravurile sale sunt sincere, vii și atât de reale.
Oscar Castillo trăiește și lucrează în present la Berlin. Expoziția sa face parte din proiectul București *Berlin*Berlin *București, lansat, după o colaborare de trei ani, între Asociatia Culturală Fantom din Berlin și Galeria Galateca având ca scop refacerea legăturilor culturale dintre Germania și România.
Expoziția lui Oscar Castillo de la București este prima din acest proiect, urmând ca în perioada 7/ 14 septembrie 2022 să se continue cu o serie de evenimente culturale ce vor avea loc în Galeria Fantom din Berlin.
Proiectul București *Berlin*Berlin *București se va organiza anual, la Bucuresti si Berlin, și va implica artiști români și străini din mai multe domenii, publicul putând să descopere atitudini contemporane inedite.
Expoziția este deschisă în perioada 3 – 16 iulie în camera Neagră la Galateca.
Parteneri media:Radio România Cultural Cultural, Metropola TV, modernism.ro, Biz, Agenția C’Arte, Propagarta
Parteneri: AQUA Carpatica , Domeniile Sâmburești