Vineri, 26 octombrie 2018, s-a lansat proiectul cultural ARTA LA INTRARE.IDENTITAR. Aflat la a doua ediție, inițiat și coordonat de Asociaţia Culturală NeoArt România, pornește de la sintagma Aducem ARTA în drumul vostru.
Manifestarea propune o alternativă inovatoare de a familiariza un public divers cu arta contemporană românească, prin expunerea lucrărilor de artă în spațiul hibrid dintre interior și exterior, la această ediție aducând în atenţia publicului şi Centenarul României Moderne, prin intermediul temei în jurul căreia se construiește proiectul – IDENTITAR.
Proiectul din acest an se desfăşoară în perioada octombrie-decembrie, iar lucrările vor fi expuse în 27 de spaţii naţionale din Bucureşti, Iași, Cluj şi Râmnicu Vâlcea și 5 internaționale, în Berlin, Bruxelles, Londra, Paris și Viena.
În cadrul evenimentului găzduit de unul dintre partenerii strategici ai proiectului, Institutul Cultural Român, a fost detaliat Apelul de proiecte lansat cu scopul de a promova tinerii artişti în 23 dintre spațiile partenere, încurajând astfel debutul în artă. De asemenea, Anca Boeriu, coordonatorul proiectului, a anunțat spațiile partenere și calendarul evenimentelor ce vor fi desfășurate.
În cadrul lansării au avut loc și două prezentări de artist, respectiv ale invitaților speciali, Cosmin Paulescu și Mihai Zgondoiu, artiști expozanți ai proiectului din anul 2017,care se vor alătura și acestei ediții în secțiunea dedicată artiștilor consacrați.
Începând din acest an, proiectul va avea și o componentă internațională, atât prin expunerea artiștilor români în afara granițelor, cât și invitând un artist străin să expună în București, în contextul Centenarului, în 2018 ţara invitată fiind Republica Moldova.
Partenerii strategici sunt Institutul Cultural Român, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Universitatea Națională de Arte din București şi este co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale .
https://www.facebook.com/asociatianeoartromania/